Doar 755 de noi de Covid-19 au fost depistate în România, de duminică până luni (11 în Timiș), fiind efectuat un număr de 6.943 teste (deși, în mod uzual, sunt efectuate 20.000 – 25.000 de teste zilnic). În ultimele 24 de ore au decedat 43 de persoane, cinci dintre decese înregistrându-se în Timiș. Până luni, 31 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 87.540 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 37.869 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.833 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, de duminică până luni au fost înregistrate 755 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, conform Grupului de Comunicare Strategică. În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.447. Dintre acestea, 506 sunt internate la Terapie Intensivă.
În Timiș au fost înregistrate 11 cazuri noi de Covid-19, de duminică până luni, județul nostru ajungând la un total de 2.561 cazuri de coronavirus. Conform Prefecturii Timiș, cele 11 persoane sunt din: Timișoara – 9, Ghiroda -1, Diniaș – 1.
Conform Prefecturii Timiș, în ultimele 24 de ore, cinci oameni cu Covid au murit, în Timiș. În Terapie Intensivă sunt 13 pacienți internați, în spitalele din Timiș.
Până luni, 31 august, 3.621 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În ultimele 24 de ore au decedat 43 de persoane, cinci dintre decese înregistrându-se în Timiș.
„În intervalul 30.08.2020 (10:00) – 31.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (29 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități și 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.802.946 de teste. Dintre acestea 6.943 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.347 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.596 la cerere.
sursa Leontiuc Marius System Loader